Dosarul de înscriere a copilului într-o unitate de învățământ, precum și în serviciul de
educație timpurie complementar cuprinde următoarele documente, conform art. (6) din
metodologie:
a) copie de pe certificatul de naștere al copilului;
b) copie de pe actele de identitate ale părinților/ reprezentantului legal;
c) adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind
perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru
înscrierea în învățământul antepreșcolar;
d) alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care
sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
a) adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic;
adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ;
b) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de
Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat(ă) de medicul de familie
al copilului înainte de a începe frecventarea unității, potrivit art. 7.
În situația în care numărul cererilor-tip de înscriere primite este mai mare decât numărul de locuri
libere, comisia selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criterii de departajare
generale și specifice.
Validarea cererii-tip de înscriere de către părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, precum și predarea dosarelor de înscriere, în format fizic, la unitatea de învățământ la care au fost repartizați în etapa de ajustări, se vor realiza în perioada 1 - 9 septembrie 2024, până la ora 16:00.
Validarea se va efectua la unitatea de învățământ, constând în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele depuse de părinte sau reprezentantul legal, în prezența acestuia și a cel puțin unui membru al comisiei de înscriere din unitatea de învățământ.
Conducerile unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, care au grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, sunt responsabile pentru introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși pentru anul școlar 2024-2025.
