Ședința de instruire a președinților comisiilor din Centrele de examen pentru Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie

COMUNICAT DE PRESĂ

            Sâmbătă,14.08.2021, începând cu ora 10.45 , va avea loc, în sistem de videoconferință, ședința de instruire a președinților comisiilor din Centrele de examen  pentru Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie, precum și tragerea la sorți a cadrelor didactice care fac parte din comisiile din Centrele de examen și din Centrul Zonal de Evaluare,  în condițiile prevăzute de Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4799/2010 privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare precum și de Ordinul nr. 5.453 din 31.08.2020.

            Sunt așteptați să participe, alături de membrii Comisiei Județene, președinții Centrelor de Examen pentru Bacalaureat, directorii unităților de învățământ, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, jud. Ilfov, reprezentanții organizaţiilor de părinţi reprezentative și ai Consiliului Judeţean al Elevilor.

COMISIA JUDEȚEANĂ DE BACALAUREAT

Linkul pentru participarea la sedinta este: https://meet.google.com/tgj-fipy-vpj

 

Noutăți

Autentificare